Another Random Blog

28 august 2008

“Gandesc, deci sunt nemaritata.” Citat absolut genial din Liz Winestead. L-am gasit intr-un text al Aurorei Liiceanu. De cate ori nu am stricat oare lucrurile pentru ca am gandit prea mult? De cate ori am uitat sa ma las cuprinsa de simturi si am despicat fiecare gest, fiecare cuvant al tau in patru si apoi opt si apoi mii de franturi? De cate ori nu mi-ai spus sa ma relaxez si nu am facut-o?

E asta boala noastra, a femeilor care gandesc, care se preocupa de mii si mii de lucruri, care fac scenarii, calculeaza sanse, contruiesc ipoteze. Neobosite. Nenumarate. Nefolositoare.

Priveam adesea in jur cu ciuda…si un strop de invidie la cele care se puteau lasa in voia sentimentelor, nu aveau nevoie de mai mult decat mine pentru a fi fericite. Si totusi eu nu pot niciodata sa ma bucur pe deplin de ce mi se intampla. Mereu analizez, prognozez,deviez… In dragoste, ca-n marketing…

“You can buy me with a coffee”…si mie mi se potriveste asta…sunt atat de mici lucrurile care ma fac fericita. Trebuie doar sa le intuiesti. Nu am nevoie de cadouri scumpe sau masini, de gesturi sau cuvinte mari.  Alinta-ma putin…asa cum stii doar tu. Si ia-ma in brate atunci cand nu m-astept. Spune-mi ca ti-e drag de mine si saruta-ma dupa ce m-ai tachinat. Stii ca nu-ti rezist. Ca sunt a ta ca niciodata.

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Si dezbracand haina lirica…te iubesc , in ciuda ta si a lor si chiar a mea cateodata. Te iubesc desi esti un idiot fandosit, cu gandirea unui copil de clasa a opta,  care s-a trezit futacul junglei. Desi oamenii in jur imi zic sa fug cat vad cu ochii. Desi eu imi spun sa fug cat ma tin picioarele. Sunt a ta si te iubesc  desi stiu c-ai sa ma faci sa plang, stiu ca ai sa uiti cuvintele frumoase pe care mi le spui, ca ai sa pleci de indata ce ti se va ivi ocazia, si nici macar nu o sa-ti para rau. Stau aici si te iubesc, si ma doare stomacul numai cand ma gandesc la asta. Poate pentru ca dragostea trece prin stomac…sau poate pentru ca e mult prea fiziologica pasiunea mea pentru tine. Am reactii necontrolate. Tremur, respir greu, transpir. De bataile inimii nu mai amintesc pentru ca sunt banale. Golul din stomac se umfla pe masura ce incepi sa imi acorzi atentie…iar cand pleci si ma lasi…cum faci tu de obicei…se transforma intr-un gol in suflet.

Te detest adesea pentru cat poti fi de indiferent. Recunosc ca te si admir pentru asta. Mie jocurile nu mi-au iesit niciodata. Cand sunt astfel implicata nu mai pot sa simulez nimic.( Asta in cazul in care tu ai simula, desi tind sa cred ca vine…natural.) Sunt bleaga si naiva si fraiera uneori. Ma incanta un cuvant si ma distruge altul. Sunt ca intr-un montagne rouse al emotiilor, cu suisuri si coborasuri ametitoare. Iau toate lucrurile ca definitive si categorice…ma panichez si apoi renasc din propria cenusa. Sunt o epava in ceea ce priveste dragostea. Deloc smechera, deloc  pe faza. Complicata. Alambicata. Putin speriata.