Another Random Blog

Aseara tu ai facut sex iar eu m-am imbatat. Daca te-ai fi imbatat tu…probabil ca as fi facut si eu sex.

29 august 2008

Nici tu nu crezi ce spui. Si uiti. Uiti tot…in secunda in care ai tacut. Iar eu sunt condamnata sa adun fiecare cuvant si sa il port cu mine pana in ultima clipa. Am fost mereu instatata de cuvinte…si ele mi-au fost cand prieten cand dusman. Venind de la tine sunt ca un drog. Am nevoie de o doza zilnica…desi stiu ca intr-o zi ai putea sa mi le iei…si am sa intru in sevraj.

As vrea sa ma dobori. Sa ma lovesti in moalele capului si sa ma lasi zacand acolo… M-as zvarcoli o vreme si apoi as ramane nemiscata…intr-o toropeala salvatoare. As sta o vreme in asa zisa convalescenta a sufletului. Fara sa dorm, fara sa mananc..fara sa visez. As fixa cu ochii tavanul, sau cerul, sau stelele. As vedea doar chipul tau. Mi s-ar usca intr-un final si lacrimile. Si apoi intr-o zi m-as ridica…si, la inceput schiopatand, mai mult pe jos decat pe sus, mi-as continua drumul… pana intr-o dimineata cand ma voi trezi fara sa iti vad chipul, fara sa ma gandesc unde esti si ce-ai facut azi noapte. Voi realiza ca nu ma stiu exact cum arata zambetul tau si ca nu mai tin minte cum suna vocea ta. Voi privi in jur si voi vedea in sfarsit ca s-a facut primavara, ca lumea freamata si ma asteapta. O voi saluta timid si imi voi cere iertare ca am lipsit atat de mult. Ea ma va primi cu bratele deschise…si, pe nesimtite, voi incepe sa traiesc din nou. Pentru mine.

Dar tu nu imi dai inca lovitura de gratie. Ma cari dupa tine, sangeranda. Imi dai din cand in cand un antidot slab care sa ma tina in viata. Te faci ca ma iubesti cand simti ca nu mai pot. Imi dai cuvinte frumoase, ca picaturile de apa unui om pierdut in desert. Imi hranesti iluzia ca intr-o zi ai sa fii al meu, desi stii si stiu ca stii ca nu mai vrei nimic. Imi zici ca sunt frumoasa si ca vrei sa ma recuceresti…desi stii ca sunt a ta pe de-antregul. Te joci asa cum se joaca un copil cu mancarea atunci cand s-a saturat. O lingureste doar. Fara pofta. Fara chef…cu gandul la alt fel.

Iar eu ma pierd cu fiecare clipa mai mult. Pierd zile, pierd ganduri, pierd din mine. Iti zambesc si incerc sa te resping…si nu prea. Nu am puterea sa iti zic un NU hotarat. Iti zic un nu tremurat si il insotesc de un zambet…mi-e tama ca daca as fi prea categorica, te-ai rasuci din calcaie si nu te-ai mai intoarce niciodata…iar eu m-as invinui pentru totdeauna ca te-am alungat.

28 august 2008

“Gandesc, deci sunt nemaritata.” Citat absolut genial din Liz Winestead. L-am gasit intr-un text al Aurorei Liiceanu. De cate ori nu am stricat oare lucrurile pentru ca am gandit prea mult? De cate ori am uitat sa ma las cuprinsa de simturi si am despicat fiecare gest, fiecare cuvant al tau in patru si apoi opt si apoi mii de franturi? De cate ori nu mi-ai spus sa ma relaxez si nu am facut-o?

E asta boala noastra, a femeilor care gandesc, care se preocupa de mii si mii de lucruri, care fac scenarii, calculeaza sanse, contruiesc ipoteze. Neobosite. Nenumarate. Nefolositoare.

Priveam adesea in jur cu ciuda…si un strop de invidie la cele care se puteau lasa in voia sentimentelor, nu aveau nevoie de mai mult decat mine pentru a fi fericite. Si totusi eu nu pot niciodata sa ma bucur pe deplin de ce mi se intampla. Mereu analizez, prognozez,deviez… In dragoste, ca-n marketing…

“You can buy me with a coffee”…si mie mi se potriveste asta…sunt atat de mici lucrurile care ma fac fericita. Trebuie doar sa le intuiesti. Nu am nevoie de cadouri scumpe sau masini, de gesturi sau cuvinte mari.  Alinta-ma putin…asa cum stii doar tu. Si ia-ma in brate atunci cand nu m-astept. Spune-mi ca ti-e drag de mine si saruta-ma dupa ce m-ai tachinat. Stii ca nu-ti rezist. Ca sunt a ta ca niciodata.

……………………………………………………………………………………………………………………………..

Si dezbracand haina lirica…te iubesc , in ciuda ta si a lor si chiar a mea cateodata. Te iubesc desi esti un idiot fandosit, cu gandirea unui copil de clasa a opta,  care s-a trezit futacul junglei. Desi oamenii in jur imi zic sa fug cat vad cu ochii. Desi eu imi spun sa fug cat ma tin picioarele. Sunt a ta si te iubesc  desi stiu c-ai sa ma faci sa plang, stiu ca ai sa uiti cuvintele frumoase pe care mi le spui, ca ai sa pleci de indata ce ti se va ivi ocazia, si nici macar nu o sa-ti para rau. Stau aici si te iubesc, si ma doare stomacul numai cand ma gandesc la asta. Poate pentru ca dragostea trece prin stomac…sau poate pentru ca e mult prea fiziologica pasiunea mea pentru tine. Am reactii necontrolate. Tremur, respir greu, transpir. De bataile inimii nu mai amintesc pentru ca sunt banale. Golul din stomac se umfla pe masura ce incepi sa imi acorzi atentie…iar cand pleci si ma lasi…cum faci tu de obicei…se transforma intr-un gol in suflet.

Te detest adesea pentru cat poti fi de indiferent. Recunosc ca te si admir pentru asta. Mie jocurile nu mi-au iesit niciodata. Cand sunt astfel implicata nu mai pot sa simulez nimic.( Asta in cazul in care tu ai simula, desi tind sa cred ca vine…natural.) Sunt bleaga si naiva si fraiera uneori. Ma incanta un cuvant si ma distruge altul. Sunt ca intr-un montagne rouse al emotiilor, cu suisuri si coborasuri ametitoare. Iau toate lucrurile ca definitive si categorice…ma panichez si apoi renasc din propria cenusa. Sunt o epava in ceea ce priveste dragostea. Deloc smechera, deloc  pe faza. Complicata. Alambicata. Putin speriata.

26 august 2008

Sunt o frunza in bataia vântului. Traiesc haotic si bizar intr-un iures nesfarsit al zilelor, clipelor…viselor. Ma risipesc si ma adun. Ma ridic si plutesc cateva clipe si apoi ma izbesc violent de caldaram. Dar am o structura fericita-unii i-ar spune moale,  eu, insa, ii zic flexibila-care ma ajuta sa nu ma frang, desi loviturile le simt pana in adancul sufletului.  Asa sunt eu…frunza.  Cu nervuri.  Libera, dar la cheremul vantului. Usoara, incat si cea mai slaba adiere ma poate ridica in inalturi… Uneori cad pe umarul cuiva si ma agat nebuneste de haina lui. Ma poarta o vreme…ii tin de cald. El isi continua drumul, iar eu invat sa-i iubesc pasii, vocea, mirosul. De acolo de pe umar, din umbra. Dar vine primavara si el isi leapada haina.

Nu pot sa cersesc dragostea ta… desi mi-as dori-o. Te inventez in suflet in fiecare zi. Poate ca n-a mai ramas nimic din cine esti tu de fapt. Poate ca nici nu a fost vreodata ceva din tine in mintea mea.

Ma agat de vise ca de mana mamei atunci cand mi-era frica. Ele sunt salvarea si pieirea mea. Ma pierd in idei, ma frang sub cuvintele tale indiferente. Cuvintele sunt ca pietrele. Poti alege sa cladesti cu ele un vis…sau sa le arunci in nestire, lovind totul in jur. Eu stau in bataia lor si am uitat sa ma feresc. Sau poate nu am invatat inca. Ma lovesc in plex, in burta, in cap… Ma ridic de jos si le adun cu grija si apoi, in umbra unui colt de lume unde imi oblojesc ranile, le rearanjez…ca sa para ca ma iubesti. E o iluzie, stiu. Dar e tot ce am.

Lumea e ca un carusel…in care fiecare alearga dupa cineva. Uneori se opreste si se da semnalul de intoarcere. Unii triseaza, sau poate din neatentie nu schimba directia de mers… si atunci se intalnesc pe drum. Dar cazurile astea sunt rare.

Ne dorim lucruri diferite, in momente diferite… La ce bun ca ai sa ma iubesti peste un an, daca eu imi voi fi plans toate lacrimile pana atunci? Iubirea umple sufletul de o ambrozie fermecata…care se scurge cu fiecare lacrima varsata, cu fiecare lovitura incasata in dreptul inimii. La inceput crezi ca nu e posibil sa se termine vreodata. Dar legea gravitatiei e imuabila. Toate se duc in pamant…mai devreme sau mai tarziu.

Nu pot sa cersesc dragostea ta…cand vad ca nu ai nici un chef sa mi-o dai. O pastrezi poate pentru altcineva…sau te iubesti prea mult pe tine. M-as intoarce catre altul si i-as da tot ce am faurit pentru tine. Cu furie. Cu abnegatie…cu disperare. Dar vine seara…si visele isi cer drepturile. Inchid ochii si te vad pe tine. Trufas. Sclipitor. Asa cum te vreau. Asa cum nu ma vrei. Asa cum nu o sa te am, poate, niciodata.

Tu imi alimentezi subtil starea. Ma hranesc cu iluzii si cu bucatele de speranta…aruncate din cand in cand…ca la caini. Degeaba incerc sa ma deghizez…o stii prea bine. Si tocmai asta te face sa nu fii interesat.

Perseverenta sau nebunie? Masochism sau iubire neconditionata? Obsesie sau destin? Chin.

Acum multi ani cand mergeam cu prietenele mele la discoteca lucrurile erau parca mult mai simple. Aveam un hanorac legat la brau (acum mai adopt tinuta asta in drumetii la munte), un tricou si mult chef de distractie. Nu fumam si nu beam decat cola…am fost poate, datorita faptului ca am crescut in provincie, mai putin cool..dar in mod sigur mai ferita de viciile si patimile in care cad adolescentii de azi. Nu fumam iarba (asta am descoperit-o mult mai tarziu, slava Domnului-ca am descoperit-o!), nu ne imbatam cu vodka sau tequila…si totusi ne distram si dansam pana dimineata. Nu aveam nevoie de masa unde sa ne asezam cand nu ne placea melodia…dansam pe orice…fara figuri. Ajungeam dimineata acasa si infulecam jumate de frigider. Ne intalneam cu o ora, doua inainte de plecare, de obicei la mine. Ne machiam si vorbeam despre sex. De fapt, ne dadeam cu presupsul despre sex. Ajunse acolo, dansam pe langa cate un grup de baieti si chicoteam cand vreunul ne adresa un cuvant. Eram lame, poate. Dar foarte fericite. Si libere. Si pure. Ce ciudat suna cuvantul asta…in ziua de azi a fi pura inseamna a fi naiva, a fi tocilara…sau urata. Si totusi nu eram nimc din toate astea.

Azi…nu mai beau cola, pentru ca ma baloneaza, fumez, si pot sa bag sub masa pe multi baieti. Nu mai merg la discoteca, ci in club. Ma plictisesc pe la ora doua si ma duc acasa. Am nevoie de oameni cu care sa socializez…doar dansul nu-mi ajunge. Flirtez cu baietii pentru ca pot. Ies in timpul saptamanii, desi ma scol la 6.30 ca sa ajung la munca. Trag din greu la tae-bo de trei ori pe saptamana, ca sa dau jos cartofii prajiti, mancati dupa ora 6, miercurea trecuta. Scriu pe blog, nu in jurnal. Scriu stiri, in loc de poezii.

Uneori ma intreb daca sunt mai fericita. Sunt diferita…asta e sigur. Inevitabil, de altfel.

Nu, nu sunt superficiala cand spun asta, daca te gandeai sa ma contrazici. Incearca si tu si ai sa vezi. Intinde-te si uite-te la tavan. Lasa gandurile sa curga. Fixeaza-ti ochii pe un punct si concentreaza-te asupra lui. Lasa gandurile sa zboare de unele singure. Crezi ca nu ai sa poti? O sa vezi ca in curand vei fi uitat ce te macina… si somnul o sa te fure, mereu tamaduitor, mereu salvator, mereu…

So I shall blog… in the sweet semi-darkness.